Scrisori Deschise în Societăți Închise: Valorile Istoricilor sub Atac

Acest articol analizează o problemă de etică practică: La ce valori fac apel istoricii atunci când sunt supuși unui atac susținut din partea puterii politice? Un instrument important de exprimare a valorilor istoricilor care trăiesc în societăți închise este scrisoarea deschisă, definită ca o declarație publică neautorizată, redactată sub formă epistolară și adresată fie liderilor politici, fie colegilor istorici, dar întotdeauna având publicul larg ca un cititor tăcut în fundal. Limitată la perioada de după 1945, o căutare de astfel de scrisori deschise a avut ca
rezultat 106 exemple din 39 de țări din societăți închise și deschise. Au fost identificate patru tipuri de scrisori deschise: cele care descriu efectele represiunii, cele care infirmă opiniile istorice oficiale, cele care apără principiile de bază și cele care prezintă istoriografia de tranziție. Nouă cazuri elocvente din șase societăți închise au fost apoi examinate în detaliu și analizate dintr-o varietate de unghiuri (paternitate, retorică, audiență, impact, critică, etapa regimului și tipul de regim). Atunci când aceste cazuri au fost examinate în lumina întrebării
inițiale, s-a constatat că majoritatea scrisorilor conțineau o mare diversitate de valori, dar se concentrau pe modul în care erau amenințate drepturile omului ale istoricilor. Invariabil, tema lor a fost scrierea istorică în toată dimensiunea sa, inclusiv infrastructura sa documentară și ramificațiile sale în educație și în sfera publică. Respectul pentru adevărul istoric a fost invocat mai mult decât orice altă valoare. Totuși, aceasta a fost o concepție minimalistă a adevărului, înțeleasă ca absența minciunilor și a falsificării istorice. Motivul acestui accent pus pe o
concepție a adevărului istoric orientată spre integritate poate consta într-o teamă profesională veche și adânc înrădăcinată: teama că versiunea coruptă și divizivă a dictaturii supraviețuiește și triumfă ca verdict final.